Pentru admiterea în
învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022 în clasa a IX-a cu
predare a unei limbi moderne în regim bilingv, proba de verificare a
cunoștințelor la limba modernă constă în recunoașterea și echivalarea
rezultatelor obținute pe parcursul ciclului gimnazial la limba modernă pentru
care se optează la admiterea în clasa a IX-a cu predare a unei limbi moderne în
regim bilingv sau a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere
internațională pentru certificarea competențelor în limbi străine.
Proba de verificare a
cunoștințelor la limba modernă se echivalează cu media aritmetică, calculată cu
două zecimale, fără rotunjire, a mediilor anuale aferente celor patru ani de studiu din învățământul gimnazial la limba modernă pentru care optează elevul.
Nota minima de admitere la proba de verificare a cunoștințelor la limba modernă este 6 (șase).
cf. Ordinului ministrului educației nr. 3721/ 2021 pentru modificarea și completarea ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5457/ 2020 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022